Sunt convins ca pescuitul carasului la pluta a fost si este practicat de multi pescari, fie ca distractie, fie pentru a face rost de momeala pentru rapitori. Indiferent de motive, carasul sau caraselul este un peste cu o rata mare de prezenta prin cosul pescarilor de pe la noi, asa ca in continuarea acestui articol va vom prezenta o varianta de montura cu pluta, care poate fi utilizata la pescuitul carasului atat ziua cat si noaptea. Pentru a o realiza aveti nevoie in primul rand de o pluta cu antena detasabila, al carei diametru sa fie egal cu cel al starletului pe care-l veti folosi pe timpul noptii. In mod uzual starletii au diametrul de 3,25 si 4 mm iar lungimea lor poate varia intre 30 si 40 mm. Echilibrarea monturii se va face la rasul antenei cu starletul montat, pentru a vedea bine muscatura, iar in cazul ca pescuiti la mamaliga atunci nu strica sa faceti echilibrarea si cu un cubulet pus deja pe carlig. Dupa cum observati echilibrarea s-a facut cu o singura alica (pentru simplitate), sensibilitatea monturii fiind suficienta, insa daca doriti un montaj mai sensibil atunci puteti folosi un plumbaj etalat pe fir. Retineti totusi ca plumbajul etalat pe fir poate duce foarte rapid la incurcaturi, greu de descalcit si la tone de nervi.
Pluta poate avea portanta cuprinsa uzual intre 1 si 4 grame (insa puteti folosi chiar si plute mai grele daca situatia o cere) si e fixata in montura doar cu ajutorul celor doua tubulete de pe chila, pentru a o putea inlocui usor daca e nevoie. Diametrul firelor folosite se vor alege in functie de marimea carasilor din zona, in general pentru firul principal fiind suficienta o grosime de 0,16 - 0,18 mm iar pentru forfac 0,12 - 0,14 mm. Carligul folosit trebuie sa fie numarul 8 - 10, subtire si cu varful drept daca pescuiti la viermus sau rama, ori cu varful curbat spre interior si ceva mai gros daca folositi mamaliga. Forfacul e atasat de firul principal cu ajutorul sistemului bucla in bucla .
Alte articole legate de acest subiect:
Articole video legate de acest subiect :
TOP PAGINI