Accesorii si lucruri utile la pescuit

Doriti sa aveti parte de o partida placuta de pescuit? Daca raspunsul este da atunci e bine sa cititi randurile de mai jos, unde vom face o scurta trecere in revista a accesoriilor de pescuit obligatorii pentru orice pescar care se respecta.

geanta pescarului

Pe langa geanta propriuzisa, care poate fi cumparata de gata sau confectionata cu putina indemanare din material de blugi sau alt gen de material, mai aveti nevoie si de cateva cutii. Una dintre ele va fi utilizata pentru pastrarea plutelor sau a plioarelor cu linii gata facute (nu dorim ca plutele sa fie strivite printre celelalte accesorii din geanta), iar inca o cutie (sau chiar doua) vor servi la pastrarea maruntisurilor : carlige, varteje, clopotei , alice plumb , arici , monturi, etc... Geanta trebuie sa fie incapatoare, cu multe despartituri (buzunare) si confectionata (de preferat) din material impermeabil.

pentru pescuitul de noapte

Aveti in primul rand nevoie de o lampa de cap cu baterii si leduri. Majoritatea celor de pe piata folosesc 3 baterii si intre 1 - 25 de leduri. Vi le recomand pe cele cu baterii tip AA (pentru ca tin mai mult decat cele tip AAA) si un nr maxim de 9 - 10 leduri (un numar mai mare de leduri creste exagerat consumul si bateriile trebuie inlocuite des). Daca va deranjeaza sa purtati bateriile pe cap, trebuie sa stiti ca exista pe piata si lampi la care bateriile se poarta la brau, ledurile fiind alimentate doar de un cablu subtire. Tot la accesorii (optionale) intra si lampa cu neon de 6 - 8 w pentru iluminat local, lampa care trebuie alimentata de la o baterie de scuter de 6 - 12v. In locul lampilor cu neon puteti folosi lampi cu leduri (au in jur de 50 - 60 de leduri), insa acestea sunt directionale si dau o lumina albastruie, spre deosebire de neoane care dau o lumina mai naturala si nedirectionala.

camping

Daca doriti sa combinati iesirile in natura cu partidele de pescuit atunci, pentru a va simti confortabil pe malul apei, este obligatoriu sa aveti un cort plus un sac de dormit, scaunel sau sezlong si daca se poate o umbrela de soare. Daca nu doriti sa achizitionati toate aceste accesorii odata, incercati sa le luati macar pe primele doua pentru ca sunt cele mai importante. Cautati un cort suficient de mare confectionat din material impermeabil, cu cusaturile dublate de material si care sa aiba posibilitati de aerisire, inclusiv plasa de tantari. La sacul de dormit verificati eticheta ca sa vedeti dimensiunile, densitatea captuselii, greutatea si temperatura minima la care-l puteti folosi.

accesorii diverse

Pentru pastrarea pestelui in bune conditii trebuie sa aveti la dvs un cos, confectionat din material sintetic, cu o lungime de 2 - 4 m. Cosurile din plasa de sarma, pe care unii pescari inca le folosesc, sunt neincapatoare si pot sa raneasca pestele.

Pentru prepararea nadei trebuie sa aveti la dvs o galeata sau doua, plus o sita prin care sa cernem nada inainte sau/si dupa preparare. In locul galetilor speciale din comert putem folosi galeti de 5 - 10 litri rotunde, ramase de la vopseaua lavabila.

Pentru protectia ochilor este recomandat sa purtati o pereche de ochelari de soare cu protectie UV de calitate si (daca se poate) lentile polarizate. Pentru protectia pielii trebuie sa aveti in geanta o crema antisolara cu un factor de protectie de 20 - 30 (50 daca aveti copii cu dvs la pescuit), plus o alifie sau un spray contra tantarilor sau/si al altor insecte.

Articole video legate de acest subiect :

  1. ------
solunar
cotele apelor Dunarii Tabele anuale cu speciile de pesti si sansele la pescuit fazele Lunii img

CELE MAI VIZIONATE ARTICOLE SI FILME